Când istoricii de artă întrebau pudibond dacă avem erotism în pictură sau sculptură, răspunsul era ascuns sub un strat gros de cenzură, icoane și morală creștin-ortodoxă.
În realitate, de la marii clasici interbelici până la artiștii din Epoca de Aur, pânzele și dalțile românești au fost pline de dorință — doar că a trebuit mereu împachetată „cu perdea” pentru a fenta biserica, partidul sau pudoarea publică.
Scurtă etimologie: De la zeul dorinței la teama de rușine
Pentru a deconstrui acest tabu vizual, este util să privim rădăcinile termenilor care au definit limita dintre decență și interzis:
- Erotism: Provine din greaca veche, unde erōtikos deriva din numele lui Eros - zeul iubirii, al pasiunii și al forței vitale primordiale. În filozofia antică, eros nu era o simplă plăcere trupească, ci o pornire instinctivă spre creație, frumusețe și perpetuare.
- Pudoare (Pudibonderie): Își are originea în latinescul pudor („rușine”, „mâhnire”, „teamă de dezonoare”, derivat din verbul pudere - a-i fi rușine). Etimologic, pudoarea este o frână socială, un mecanism de protecție conceput pentru a ascunde ceea ce comunitatea consideră vulnerabil sau periculos.
- Harem: Preluat prin filieră turcă din arabicul harām („interzis”, „sacru”, „protejat de privirile străine”). În istoria artei, „haremul” a funcționat ca o scuză geografică: artiștii creștini puteau picta nuduri doar dacă le plasau într-un spațiu exotic și „păgân”.
1. Camuflajul maeștrilor: Cum au păcălit artiștii biserica și moralitatea
Secole la rând, artiștii români au fost nevoiți să inventeze metafore vizuale pentru a putea expune sau vinde un nud fără să provoace un scandal public:
- Ulciorul spart al lui Tătărescu: Pentru a picta o femeie goală, Gheorghe Tătărescu îi punea alături un ulcior spart — un simbol moralizator acceptat pentru „femeia căzută în păcat”.
- Ingenuitatea lui Grigorescu: Nicolae Grigorescu își idealiza modelele eliminând complet pilozitatea și trăsăturile adulte, transformând trupurile în reprezentări angelice (care astăzi ar fi privite cu mari semne de întrebare de normele legale privind nuditatea infantilă).
- Scuza etnică a lui Iser: Iosif Iser a pictat odalisce, tătăroaice și turcoaice în ipostaze senzuale. Deoarece modelele nu erau creștine, publicul vremii putea admira nuditatea fără vinovăție, sub pretextul curiozității etnografice.
- Brâncuși și folclorul urban: Constantin Brâncuși a spart tiparele cu lucrări radicale precum Principesa X sau Sărutul, în timp ce Coloana Infinitului a fost rebotezată rapid în folclorul popular al vremii drept „sula lui Tătărescu”.
2. „Erotismul sănătos” din Epoca de Aur și sculpturile din stațiuni
Odată cu venirea regimului comunist, erotismul decadent „de tip occidental” a fost interzis oficial, fiind acuzat de pornografie și exploatare. Totuși, corpul nu a putut fi eliminat complet, ci doar redenumit și pus în slujba statului:
- Eufemismele din beton de la Marea Neagră: În anii '60, odată cu sistematizarea și modernizarea litoralului (Mamaia, Neptun, Costinești), sculptori precum Boris Caragea, Oscar Han, Cornel Medrea sau Constantin Baraschi au umplut falezele de nuduri feminine supradimensionate. Pentru a trece de cenzura de partid, lucrările purtau titluri cuminți: „Gingășie”, „Contemplație” sau „Tineret”.
- Propaganda pronatalistă: Sub regimul Ceaușescu, erotismul a fost reorientat spre cultul fertilității și protejarea familiei socialiste (strâns legat de politicile pronataliste ale decrețeilor). Artiști precum Sabin Bălașa sau Marcel Chirnoagă au creat opere senzuale tolerate de elite tocmai pentru că slujeau indirect retoricii despre energie și continuitate.
3. Anii '90: De la taraba de ziare la algoritmul +18
Căderea comunismului a adus o explozie bruscă, brutală și nefiltrată a sexualității vizuale. De la revistele satirice și erotice ale anilor '90 (cum a fost celebra Plai cu Boi) la tonul agresiv al tabloidelor, arta și publicațiile românești au recuperat în câțiva ani tot ce a fost ascuns timp de jumătate de secol.
Astăzi, reprezentarea corpului a ieșit definitiv din zona tabuurilor bisericești sau de stat. De la expoziții moderne marcate cu Parental Advisory (+18) până la limbajul anonim al internetului și al videochatului, erotismul nu mai are nevoie de camuflaje, de odalisce sau de urcioare sparte - a devenit o prezență cotidiană, liberă și hiper-specializată.
P.S. De la forma operei la morala societății: Modul în care o cultură alege să își privească sau să își ascundă propriul trup spune totul despre nivelul ei de libertate și de toleranță. Descoperă pe Vocea Constanței un eseu despre „Unde cele două sexe se pot admira reciproc”: Cum a ajuns topless-ul la Mamaia și istoria nefiltrată a dezbrăcării.
