Atunci când societatea interzice denumirea directă a anatomiei sau a actului intim, limbajul se refugiază în zona licențioasă, iar cuvintele tabuizate trec printr-un proces fascinant.
Prin repetiția obsesivă din înjurături, aceste cuvinte se golesc treptat de sensul lor inițial (se desemantizează), devenind simple sunete de descărcare nervoasă. Această uzură obligă comunitatea să inventeze mereu metafore noi pentru a re-numi viața erotică și organele reproducerii.
Scurtă etimologie. De la interdicția divină la simbolul de neatins
Mecanismele prin care protejăm sau atacăm sacrul prin limbaj au rădăcini lingvistice străvechi:
- Tabu: Preluat din limba tongană (tapu - interzis, sacru, protejat de o interdicție divină). Etimologic, un cuvânt tabu nu este un termen murdar, ci unul învestit cu o putere atât de mare încât rostirea lui necontrolată este considerată periculoasă pentru comunitate.
- Totem: Provine din limba indigenă ojibwe/algonchină (dodaem - ruda mea, blazonul de familie). Totemul reprezintă un obiect, animal sau simbol transformat în protector sacru al comunității, un element care garantează continuitatea vieții și a neamului.
- Metaforă: Își are originea în greaca veche - metaphora (derivat din meta - peste, dincolo și pherein - a purta, a transporta). La origine, metafora este un „transport de sens”, un vehicul prin care o idee interzisă sau periculoasă este purtată în siguranță sub o altă haină verbală.
1. Necuratul fără imaginație. De ce înțelege doar ad-litteram
În universul fabulos din „Povestea poveștilor” de Ion Creangă, confruntarea dintre om, diavol și divinitate este una profund lingvistică. Pentru forțele malefice, limbajul are o valoare pur denotativă. Dracul este un literalist rigid: el nu înțelege abstracțiunea, umorul, ironia sau valoarea figurată a cuvintelor.
Omul, în schimb, fiind un animal metamorfizat capabil să pătrundă în universul misterului, folosește metafora ca pe o armă de supraviețuire. Față de Necurat, omul are permisiunea culturală să spună minciuni și să creeze ficțiuni pentru a scăpa din primejdie. Față de Dumnezeu însă, minciuna este imposibilă, deoarece cuvântul divin are forță creatoare: când Dumnezeu rostește ceva, acel lucru devine instantaneu realitate pe pământ.
2. Văduva și sacrul trivial. Cum devine organul rușinos un totem al vieții
Punctul culminant al poveștii lui Creangă oferă o lecție spectaculoasă de antropologie. Sacul cu organe adunate pe câmp, un motiv aparent trivial și vulgar, este complet reconfigurat în momentul în care intră în scenă femeia bătrână.
Dacă societatea și popa privesc organul reproducător cu dispreț, rușine sau ipocrizie, bătrâna văduvă face un gest totemic: cumpără obiectul și îl așează în centrul existenței sale. Prin gestul ei, femeia oprește derizoriul și întoarce trivialul în totemic. Organul nu mai este o sursă de păcat sau o înjurătură goală, ci devine simbolul suprem care tutelează și garantează viața, fertilitatea și continuitatea neamului.
3. De la Creangă la Urmuz. Pâlnia lui Stamate și erotismul absurd
Aceeași nevoie de a reinventa erotismul prin limbaj și obiecte o regăsim câteva decenii mai târziu în avangarda românească. În celebra scriere „Pâlnia și Stamate” de Urmuz, universul erotic atinge absurdul absolut.
Pentru Stamate, ciudata sa pâlnie nu este un simplu obiect casnic, ci singura ființă de sex feminin dotată cu un tub de comunicație perfect. Această combinație bizare îi permitea personajului să își satisfacă simultan și cerințele fundamentale ale dragostei, dar și interesele superioare ale științei. De la folclorul arhaic al lui Creangă la suprarealismul lui Urmuz, erotismul românesc a demonstrat mereu aceeași regulă: când cuvintele obișnuite devin insuficiente sau interzise, imaginația creează mii de supape pentru a exprima imposibilul.
P.S. De la tabuurile satului la umorul de azi: Modul în care o comunitate își inventează înjurăturile și metaforele intime spune totul despre temerile și dorințele sale profunde. Descoperă pe Vocea Constantei un eseu despre arheologia cuvintelor. De la „oaia neagră” și beția medievală, la geografia metaforelor
