Însă când vine vorba despre intimitate, erotism și fantezie, raportul dintre ce se arată și ce se ascunde în Țara Soarelui Răsare sfidează complet logica după care funcționează lumea occidentală.
În timp ce Vestul a fost mereu obsedat de expunerea directă a corpului, cultul nipon al dorinței mizează pe un joc mult mai subtil, unde adevărata intimitate nu se măsoară în nuditate, ci în pierderea măștii sociale.
Scurtă etimologie: De la fetișul magic la interdicția din Pacific
Pentru a înțelege cum funcționează granițele dintre permisiune și tabu în imaginarul oriental, este util să privim originea cuvintelor care descriu aceste obsesii:
- Fetiș: Provine din portughezul feitiço (farmec, magie, obiect fermecat), derivat din latinescul facticius (făcut de mână, artificial). În antropologie, fetișul reprezintă un obiect neînsuflețit învestit cu puteri magice sau cu o încărcătură simbolică uriașă, capabil să declanșeze emoții sau dorințe profunde.
- Tabu: Preluat din limba tongană (tapu - interzis, sacru, protejat de o interdicție divină), termenul a fost adus în Europa de exploratorul James Cook în secolul al XVIII-lea. Etimologic, un tabu nu înseamnă ceva murdar, ci un spațiu sau un gest atât de încărcat de pericol încât atingerea lui este strict reglementată de comunitate.
- Mască: Își are rădăcinile în latina târzie (masca - vrăjitoare, spectru, fantomă) sau în arabicul maskhara (bufon, persoană de râs). La origini, masca este o acoperire a feței menită să ascundă identitatea reală și să protejeze purtătorul de privirile sau judecata lumii exterioare.
1. Jocul dintre tejghea și sub tejghea: De ce pornografia occidentală plictisește în Japonia
Scandalul izbucnit în anii '90 privind existența unor distribuitoare automate de unde se puteau cumpăra chiloței folosiți de liceene a făcut înconjurul lumii, fiind privit ca o bizarerie fetișistă. În realitate, practica trăda trei direcții profunde ale imaginarului japonez:
- Cultul inocenței virginale: Idealul feminin este dominat de fete aflate aproape de vârsta pubertății, cu o candoare nevinovată, complet diferită de agresivitatea explicită a vedetelor din filmele pentru adulți din Occident.
- Fascinarea pentru necontrolat: Interesul pentru ceea ce se petrece în interiorul corpului, acolo unde autocontrolul și voința nu mai pot funcționa, lăsând amprente involuntare.
- Obsesia pentru vestimentatul occidental: Preluarea fetișizată a unor articole de îmbrăcăminte din Vest (cum ar fi bikinii) intrate în uzul curent abia în anii '50.
Pentru un spectator japonez, producțiile occidentale unde totul este expus pe o tarabă lucioasă devin rapid plictisitoare. Fără jocul dintre ce se ascunde și ce se dezvăluie, fără misterul de sub tejghea, erotismul își pierde toată subtilitatea.
2. Cenzura organelor și adevărata transgresiune: Chipul ca teatru al intimității
Spre deosebire de cultura creștină, unde nuditatea corporală a fost secole la rând asociată cu păcatul, în Japonia nuditatea nu este un tabu. Adevăratul tabu este expresia publică a trăirilor interioare.
Regula de bază a societății nipone impune o mască de impasibilitate absolută. Prin urmare, cea mai mare transgresiune nu constă în expunerea organelor genitale (care sunt oricum cenzurate prin lege cu mozaic), ci în pierderea controlului asupra propriului chip:
- Ofranda adevăratei intimității: Centrul de interes în cinematografia erotică japoneză este adesea doar fața femeii. În momentul în care plăcerea sau durerea sparg masca socială, chipul devine teatrul necenzurat al experiențelor interioare.
- Explorarea interiorului: Atunci când misterul este greu de sondat, atenția se mută pe ceea ce se află dincolo de piele sau de paravan, generând forme extreme de exprimare vizuală, de la striptease acrobatic la ritualuri erotice de o alteritate radicală.
3. Lumea pe dos: Simetria inversă dintre două civilizații
Încă din anul 1585, un misionar portughez nota uimit că japonezii fac aproape toate lucrurile cotidian exact invers față de europeni: urcă pe cal prin partea dreaptă, olarii învârt roata în sensul acelor de ceasornic, iar croitorii bagă acul în ață, nu ața în ac.
Comentând aceste observații, etnologul Claude Lévi-Strauss arăta că această „lume pe dos” nu este o aberație sau o ciudățenie fără logică, ci o simetrie inversă perfectă. Așa cum o oglindă returnează o imagine răsturnată, dar perfect inteligibilă, erotismul japonez nu este un paradox de neînțeles, ci o oglindă în care putem înțelege cum funcționează pudoarea, masca și dorința atunci când regulile sunt scrise de la dreapta la stânga.
P.S. De la masca socială la arhitectura intimității: Modul în care o cultură alege să își ascundă sau să își arate emoțiile spune totul despre regulile nescrise ale comunității. Descoperă pe Povestea Casei un eseu despre casa și pisicile: universul intim în care timpul se oprește
