Echipa Euronews Culture a analizat 12 albume consacrate drept „capodopere sacre” ale industriei muzicale, punând la îndoială dacă statutul lor de legendă este pe deplin meritat sau reprezintă doar un mit întreținut de critici.

Discuri rock clasice sub lupa criticii

  • Led Zeppelin – IV (1971): Deși conține piese gigantice precum Stairway to Heaven, succesul lor umbrește faptul că trupa a produs albume mult mai flexibile și aventuroase, precum Led Zeppelin III sau Physical Graffiti.
  • Eagles – Hotel California (1976): Unul dintre cele mai vândute albume din istorie este criticat pentru piese mediocre, versuri superficiale și o formulă muzicală obositoare.
  • Fleetwood Mac – Rumours (1977): Deși include piese impecabile precum Dreams, privit în ansamblu și dincolo de drama relațională a membrilor, albumul devine surprinzător de cuminte și pe alocuri plictisitor.
  • Pink Floyd – The Wall (1979): Considerat prea lung, încărcat de metafore greoaie și piese de umplutură, având doar 3 piese cu adevărat memorabile din 26, fiind depășit de The Dark Side of the Moon sau Animals.
  • AC/DC – Back In Black (1980): Criticat pentru repetitivitate extremă și piese care folosesc exact aceeași formulă obositoare, făcându-le greu de deosebit între ele.

Pop, Indie și Hip-Hop reevaluate

  • Prince – Purple Rain (1984): Deși demonstrează un talent uriaș, albumul încearcă să facă prea multe deodată, rezultând o producție încărcată, teatrală și versuri uneori superficiale.
Citește și
O istorie nefiltrată a corpului. De la baia o dată pe an la sat, la corset, sexologie și sportul ca „antidot” pentru sex
Digital
O istorie nefiltrată a corpului. De la baia o dată pe an la sat, la corset, sexologie și sportul ca „antidot” pentru sex
Topless: O istorie nefiltrată a goliciunii (și de ce „topless” era cândva pentru bărbați)
Digital
Topless: O istorie nefiltrată a goliciunii (și de ce „topless” era cândva pentru bărbați)
Cum am transformat cea mai adâncă stare umană într-un trend de TikTok
Digital
Cum am transformat cea mai adâncă stare umană într-un trend de TikTok
  • The Smiths – The Queen Is Dead (1986): În ciuda chitarei excelente a lui Johnny Marr, discul conține piese slabe și iritante care strică impresia de capodoperă.
  • Oasis – Definitely Maybe (1994): Un album de debut umflat de hype; Oasis a fost o trupă excelentă de single-uri, dar mai puțin capabilă să ofere un album conceptual coerent.
  • Kanye West – Graduation (2007): Un succes comercial conceput pentru arene, dar superficial în comparație cu viziunile artistice ulterioare ale artistului, precum My Beautiful Dark Twisted Fantasy.
  • Arcade Fire – The Suburbs (2010): Un album premiat exagerat, ale cărui versuri despre anxietatea suburbană au îmbătrânit neinspirat.
  • Daft Punk – Random Access Memories (2013): Un ritm incoerent și piese indulgente, apreciate mai mult datorită campaniei masive de marketing decât valorii muzicale reale.
  • Taylor Swift – Folklore (2020): Un disc care a marcat începutul unei etape auto-indulgente a artistei, lipsit de o editare riguroasă a pieselor slabe.

Demolarea statutului de „de neatins” al acestor albume arată că succesul comercial masiv nu garantează întotdeauna un disc fără cusur.